Este un mare curaj să scrii public despre situația ta locativă și dificultățile prin care treci. Până cu câțiva ani în urmă, un subiect aproape tabu. Dar doar împreună putem face vizibile aceste realități și le putem schimba!
Poem de Ileana Negrea.
„17 ani am trăit într-o geantă
În care tot îndesam precum o iluzionistă
Case garsoniere apartamente
Colege iubite pisici
Geanta mea diformă ca o amibă
Se lățea cu fiecare nouă adresă
(Balcoane acoperișuri străpungeau căptușeala)
La final intram și eu în ea
Cu o plecăciune
Nimeni nu se întreba unde dispar
Când ei se retrag seara _acasă_.
În geantă era întuneric
În geantă era frig
Nu aveam calorifer
Sobă
Centrală.
Nu aveam curent.
Și nu era apă.
Iar mobilelele atârnau în chip drăcesc
Ca magnetizate de partea de sus a genții.
Mesei îi vedeam doar picioarele.
Scaunelor le vedeam doar picioarele.
Trecătorii loveau în geantă
Cu picioarele.
La lumina telefonului vedeam gonind șuierând
Ca în gară:
Garsoniera din Prelungirea Ghencea de unde am fost dată afară
Camera din căminul medicinei în care am făcut sex prima dată
Casa din Dristor urlând din toată grădinița de la parter
Cele două apartamente de lângă Parcul Carol unde îmi intrau porumbei în casă
Garsoniera din Berceni din care ieșeau șiroind gândacii ca dintr-un gât de sticlă
Fosta casă boierească unde timpul se oprise în loc și eu mi-am ieșit din contururi
Apartamentul de la Timpuri Noi unde am avut primii mei brazi de crăciun ca adultă
Garsoniera de pe Moșilor în care am împărțit cast patul
Cea din Militari unde am scris în noaptea în care am ales să nu mor Monografie
Locuințele prietenelor cărora le-a fost milă
Casa din Maramureș – azilul meu de vară în timp de despărțiri și depresii
Cea de la Ploiești – plină de amintiri și o imensă celulă
Locuirea este pentru mine o rană
Locuirea este pentru mine o frică
Locuirea nu este siguranță
Adăpost
Refugiu
Certitudine
Locuirea nu este.
Locuire nu este.
Nu poate fi.
E doar o traumă.
Acasă e o traumă.
E o lecție
A nepermanenței
Unde nimic nu îți aparține
Și nici tu
Nu aparții nicăieri.
Locuirea e jumătate de salariu
Nopțile în care faci socoteli
E abacul
Cu zece bile roșii galbene albastre:
C A P I T A L I S M
Locuirea e un spate de lingură
Pe care fața ta e alungită
Absurdă
E senzația aia de după leșin
Că nu știi cine ești
Și ai miere nu mușchi și nu oase
Locuirea nu are vertebre
Proprietarii nu au coloană
Coloana centrală s-a spart
Peste tot în întreaga țară
Plouă
Plouă peste noi toate
În casele noastre
Care nu-s ale noastre
Ci ale băncii și ale dezvoltatorilor
În casele noastre
Care sunt niște rate
Niște chirii
Niște azi da mâine – poate
17 ani am trăit într-o geantă
Din care ieșeam să îmi fac numărul
Să funcționez în societate
Era un spectacol care îmi ieșea foarte bine
Păream matură și adaptată
Până îmi pierdeam iar mințile
Slujba
Pe mine
Până cleștișorii de sus ai genții se desfăceau
Și aceasta mă înghițea toată
Mai bine în geantă ziceam
Decât pe stradă.”