De la Laura
O casă nu este un lux!
Un acoperiș deasupra capului nu este un moft!
Este condiția necesară pentru menținerea vieții și a relațiilor noastre sociale.
Toată lumea trebuie să aiba unde să doarmă, unde să se spele, unde să manance. Doar așa ne putem menține sănătatea, locurile de muncă, relațiile, viața!
Toată lumea, fără excepție, trebuie să aibă unde locui!
Ni se tot repeta de 30 de ani și mai bine că dacă muncim pe brânci, vom reuși. Că totul depinde numai de noi. Dacă muncim cinstit, putem să facem credit la bancă. Toți putem avea o situație bună dacă muncim sârguincios.
E o minciună!
Multă lume nu a avut parte de educația de care e nevoie ca să ai un loc de muncă bine plătit, cu care să poți susține un credit sau o chirie. Ca să te duci la școală 15 ani îți trebuie mulți bani. Ca să te duci la școală îți trebuie îmbrăcăminte, rechizite, trebuie să provii dintr-o familie deja bogată.
Cei care nu provin din familii bogate nu se pot angaja în locuri de muncă bine plătite și stabile, care să le permită să facă credite sau nici măcar să plătească chiriile la nivelul la care au ajuns chiriile în acest oraș și în alte orașe mari ale țării și ale lumii.
Unde poți locui dacă nu provii dintr-o familie bogată, daca n-ai proprietate și nici un venit cu care să plătești rate sau o chirie enormă?
Unde e dreptatea din acest sistem care lasă oamenii pe drumuri?
Unde e dreptatea din acest sistem care anul trecut cam pe vremea asta dădea afară fără nicio notificare oamenii dintr-un imobil de pe strada Anton Pann, din București. Fără nicio soluție alternativă în afară de căminul de noapte, unde familiile sunt despărțite. Unde e dreptatea din asemenea acte violente ale autorităților și afaceriștilor asupra oamenilor obișnuiți?
Unde e dreptatea dintr-un sistem în care 20 de mii de familii așteapta de ani de zile alocarea unei locuințe sociale?
Un sistem just ar fi acela unde statul ar construi locuințe publice, cu chirie minimă, ușor de accesat. Programe eficiente de construcție de locuințe sociale au fost implementate de-a lungul istoriei și la noi, în socialism, dar și în alte părți ale lumii, prin politici socialiste (vezi Viena în perioada interbelică).
Locuințele publice, cu chirie minimă ar putea adăposti zecile de mii de oameni aflați în pragul sărăciei extreme.
Locuințele publice, cu chirie minimă ar putea adăposti familiile care nu sunt primite de multe ori în chirie de proprietarii privați rasiști.
Locuințele publice, cu chirie minimă ar putea adaposti miile de mame singure, ieșite din relații abuzive sau care pur și simplu nu se pot descurca și cu copiii, și cu munca salariată.
Locuințele publice, cu chirie minimă ar putea adăposti persoanele queer tinere, alungate cu cruzime de familii, din cauza felului lor de a fi și de a iubi.
Locuințele publice, cu chirie minimă ar putea adăposti persoanele singure, în general, care nu au nimic și pe nimeni pe lume.
Nu e adevărat că e rușine să ceri.
Nu e rușine să revendici un drept fundamental pe care societatea ar trebui sa ni-l garanteze tuturor. Dreptul de a trăi decent, cu un acoperiș deasupra capului.
Societatea, statul, autoritățile locale de-asta au apărut și există: ca să nu lase oamenii să moară pe drumuri.
Și totuși ele pun mereu mai presus interesele celor bogați, care fac afaceri cu locuințe.
Noi nu avem decât să ne revoltam și să nu-i credem când ne spun că e rușine să ceri.
Lor să le fie rușine că nu fac ce ar trebui să facă.
Noi cerem fără rușine dreptul nostru de a trăi decent și de a avea un acoperiș deasupra capului.
Le cerem autorităților sa-și facă datoria și să înceteze odată pentru totdeauna practica evacuărilor forțate!
Să construiască locuințe sociale și publice suficiente și ușor accesibile!
Să finalizeze blocurile din Prelungirea Ghencea!
Să transforme locuințele neocupate din fondul locativ în locuințe sociale!
Să urgenteze alocarea locuințelor către familiile și persoanele cu dosare în așteptare de ani de zile!
Vom ieși în stradă de câte ori este nevoie și vom cere dreptul nostru până când autoritățile își vor face odată datoria!
De la Ioa
Imi imaginez ca multe si multi dintre voi va simtiti uneori coplesiti, va simtiti la limita – oameni care va luptati de atatia ani ca dreptul la locuire sa va fie respectat – care depuneti anual dosarul de locuinta sociala, carora vi se spune – iti lipseste inca (!) un act la dosar, care reveniti luna de luna, an de an, desi ei spera sa renuntati; care mergeti in audiente, participati la proteste, care purtati discutii nesfarsite cu autoritatile, cu presa, cu publicul, discutii in care trebuie sa explicati iar si iar de ce a avea o locuinta adecvata este un drept si nimic mai putin.
Ceea ce vreau sa va spun acum este ca nu sunteti, nu suntem singuri!
In toata lumea asta oamenii se organizeaza si se lupta pentru dreptul de a trai decent in orasele lor. Orase care, ca si al nostru, sunt asaltate de specula imobiliara si de lacomia de a face cat mai multi bani pe seama si cu pretul vietilor noastre. Orase care incearca sa ii impinga la margine, sa ii excluda, pe cei mai precari!
Am zis cumva orase?
Scuze, voiam sa zic autoritatile statului, voiam sa zic investitorii si afaceristii care cu mic cu mare incearca sa obtina o bucatica din acest spatiu. Acest spatiu care pentru noi ar trebui sa raspunda unor nevoi de baza, pentru ei e doar o sursa de profit.
Deci noi aici in Bucuresti, dar si alte familii si comunitati din alte parti ale lumii – din Europa pana in America de Nord si din America Latina pana in Orientul Mijlociu- impartasim lupta pentru dreptul de a trai cu demnitate, pentru a ocupa un loc in orasele noastre, pentru a nu ne lasa dati la o parte!
Refuzam sa fim captivi, refuzam sa fim neputinciosi!
De la Antonella
Cât ați plătit chiria luna asta? O duc bine patronii, nu? Boierii o duc bine?
Eu o duc foarte prost, eu și mii de fete trans rome care se prostituează și trăiesc în sărăcie. Unele trăiesc și prin canale, altele prin chirii unde sunt abuzate de patroni. Sărăcie lucie în România. Prețul la mâncare crește, prețul la sănătate crește, prețul la locuință crește – asta doar dacă ai totuși o locuință… Ce urmează? Aerul??
Politicienii o duc bine și stau iarna asta cu curul la căldurică. Noi nu. Noi facem economie de facturi să putem plăti chiriile enorme care cresc fără rușine. Avem nevoie de locuințe sociale! Credeți că primăria îmi va da mie, o femei trans romă și prostituată, o locuință socială? Vă zic eu că nu.
Vreau să am un acoperiș deasupra capului. Nu vreau vilele lui Ciolacu, dar măcar o cameră!
Strigați toți: vrem drept la locuire!