Cornelia și Marian Gheorghe locuiesc împreună cu cei 4 copii, între care 2 minori gemeni, pe strada Cuțitul de Argint nr. 13-17, sector 4, într-o curte cu aproximativ 12 familii (17 apartamente). Până în 2012, au avut contract cu Administrația Fondului Imobiliar (AFI), iar în 2013 noul proprietar – Octavian Petrescu, unul dintre moștenitorii familiei Petrescu – a preluat imobilul și le-a mărit chiria de la 200 la 800 de lei. Neputând plăti, au fost evacuați cu executor judecătoresc în data de 11 iulie 2014, fără a li se oferi în schimb o locuință corespunzătoare, conform legii. De atunci, locuiesc în stradă, pe trotuarul din fața casei.
„Din ce știam eu”, declară Cornelia Gheorghe, „casa era în litigiu de vreo 10 ani cel puțin. Acum vreo 2-3 ani a venit mandatarul proprietatului pe aici (s-a auzit pe aici că va câștiga proprietarul), prin 2011-2012. Ne-a sistat contractul si ne-a făcut el alt contract, ca să plătim la el. La început am plătit cam 2 milioane, dar ulterior a mărit chiria la 8 milioane și nu am mai avut cum să plătesc și m-a dat în judecata. Și a câștigat – mi se părea ceva corect. Dar s-a ajuns la suma asta ca să poată să ne dea afară, că știa că nu mai stam, că nu putem face față unei sume ca asta.
Marian Gheorghe lucrează la negru, iar soția are grijă de copii. Gemenii sunt în clasa a VIII-a, iar ceilalți 2 băieți mai mari lucrează cu ziua. Copii minori dorm la niște cunoscuți, dar ziua stau cu mama lor în fața casei sau la primărie, la protest. Bagajele și mobila sunt în fața casei, pe Cuțitul de Argint, pentru că familia Gheorghe a fost scoasă din casă fără să fie anunțată, pe 6 iulie, pe 11 întorcându-se să-și ia lucrurile.
„În ziua aceea când a venit executorul”, detaliază Cornelia Gheorghe, „și au spart usa (era 6 iulie), mi-a zis : <<Vă luați 2-3 lucruri pe dumneavoastră, vă luați actele necesare, buletinul, medicamente, ceva de mâncare pentru copii (pentru ca nu m-a executat atunci când scrie în procesul verbal de executare – 11 iulie – ci cu 5 zile înainte, pe 6 iulie, fără să mă anunțe), în momentul ăsta ieșiți afară din casă. Dar acum acum, repede, că mai avem treabă astăzi.>> Au venit cu 5 zile înainte, să mă execute, de parcă zici că cine știe ce am făcut. Și am ieșit, că îmi era frică, eram singură. Apoi, după 5 zile, pe 11 iulie, m-au lăsat să-mi iau și bagajele și le-am mutat aici.”
Familia Gheorghe a depus plângere penală la poliție, acuzând modul în care s-a desfășurat evacuarea. „Ca să începem cu începutul: pe 6 iulie, pe la 1-2 ziua, a intrat, mi-a spart ușa pe mine, nu s-a bătut la ușă omenește, deci asta a fost executarea: au spart ușa, că o fi fost jandarmii, că o fi fost poliția, că o fi fost protecția socială, că o fi fost proprietarul – mandatarul ăsta, Dumnezeu știe, ca nu știu, m-am trezit cu ei toți in casă. Cred că erau vreo 30 de persoane și eu eram cu doi copii minori în casă. Soțul era la muncă. Copiii s-au speriat, bineînțeles… Asta mică plângea și spunea: <<Mami, nu plec din casa mea, nu vreau sa plec din casa mea.>> <<Mami, ce să-ți fac dacă asta e procedura, a câștigat, eu ce vrei să fac în situația asta?>> Și acum îmi spune, <<Mami cât mai stăm pe strada, trebuie să începem școala și noi ce facem?>>”
Lipsa de preocupare a autorităților pentru astfel de abuzuri suferite de oameni aflați deja într-o situație precară este vizibilă și în disprețul unor oficiali. „Am vorbit acum 12 ani cu primarul sectorului 4, ăla dinainte de Inimăroiu. Apoi personal cu domnul Inimăroiu. Ne-a promis – da, facem, cum să nu. Aveti o poziție foarte buna pe lista. Asteptați puțin. Și asteptăm de 14 ani. Am vorbit personal și cu domnul Piedone luna trecută când am fost la primărie, i-am spus: <<Sunt cetățean român și am ajuns in stradă, nu am unde să mă duc, pe cuvânt. Unde vreți să mă duc, să plec din țară?>> Dânsul mi-a răspuns că dacă mi-aș găsi ceva pe undeva în afară, ar fi bine să plec. Mi-a spus : « Ce să fac, să te iau la mine acasă? »”
Evacuarea foștilor chiriași din imobilele naționalizate retrocedate, fără asigurarea unei locuințe decente, a devenit un fenomen de masă, cu consecințe dezastruoase asupra calității vieții și situației sociale a locuitorilor în cauză. Scăderea speranței de viață, deteriorarea sănătății, declanșarea unor boli cronice (diabet, boli de inimă etc.) ca urmare a condițiilor de stres și presiunii psihice, abandonul școlar, dificultatea găsirii unui loc de muncă, dezmembrarea familiilor, transformarea foștilor chiriași în persoane fără adăpost, sunt fenomene curente, specifice tranziției post-decembriste și legate intrinsec de fenomenul retrocedărilor în natură. Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire își propune să documenteze, arhiveze și facă publice portrete și istorii personale ale oamenilor care trec prin aceste experiențe traumatice, simptomatice pentru violența proceselor de transfer al capitalului și proprietăților dinspre stat înspre mediul privat.