Acum citești
Pichetare Primarie Sector 4 , Noiembrie 2013

Pichetare Primarie Sector 4 , Noiembrie 2013

Bucureşti, 4-17 noiembrie 2013

Locatarii unui imobil din bd. Regina Maria sunt evacuaţi rând pe rând din casele în care au locuit zeci de ani, după ce fostul proprietar a câştigat în instanţă dreptul de proprietate asupra clădirii. Deşi în prag de iarnă, autorităţile nu le oferă oamenilor nicio soluţie alternativă de locuire. Mai multe grupuri de iniţiativă şi ONG-uri denunţă situaţia ca fiind inacceptabilă şi se solidarizează cu protestul pe care două din cele 25 de familii aruncate în stradă urmează să îl facă luni, 4 noiembrie, în faţa Primăriei Sectorului 4.
Începând cu luna mai 2013 şi până în prezent în jur de 25 de familii dintr-un bloc din sectorul 4 din Bucureşti sunt evacuate pe rând de către autorităţi fără a li se asigura un adăpost sau altă formă de protecţie. Astăzi mai locuiesc în bloc 10 familii în așteptarea evacuării, dintre care 6 sunt foşti proprietari ai apartamentelor în care locuiesc, achiziţionate de la stat conform Legii nr.112/1995, dar pierdute definitiv în instanţă in favoarea proprietarului iniţial. Celelalte 4 familii sunt chiriaşi în regim de locuinţă socială, cu contracte la Administraţia Fondului Imobiliar până în 2014.

Ultimul ordin de evacuare din data de 4 noiembrie a vizat familia Ionescu, chiriaşi care în lipsa unei alternative la locuinţa actuală s-au mutat în strada, până când autorităţile vor răspunde cererilor lor. Soţul, soţia, fiica lor şi o bătrână bolnavă de cancer sunt amenințați cu evacuarea de peste 10 ani de zile, timp in care au mers in instanțele de judecată şi au folosit toate căile de atac pentru a-şi apăra dreptul la locuinţă. Vecinii lor, familia Tănase, soţ şi soţie, ambii pensionari şi grav bolnavi, fără posibilităţi financiare, sunt în aceeaşi situaţie. În anul 2012, Curtea de Apel s-a pronunţat definitiv şi irevocabil: întreg imobilul se restituie fostului proprietar. Prin urmare, cele 25 de familii sunt aruncate în strada, iar ordinele de evacuare vin pe rând, în medie câte unul pe lună. În urmă cu 5 ani de zile Constantin Ionescu a depus dosarul pentru o nouă locuinţă socială la Primăria Sectorului 4, iar la începutul acestui an şi la Primăria Capitalei, ambele fără răspuns până acum.

Aruncate în stradă în prag de iarnă, familiile Ionescu şi Tănase, alături de ceilalţi locatari din Regina Maria nr. 23, solicită Primăriei Sectorului 4 :

– Respectarea dreptului la o locuinţă socială decentă pentru toţi chiriaşii evacuaţi din imobilul de pe Regina Maria nr.23.
Punerea la dispoziţie în regim de urgenţă a unei locuinţe pentru familiile Ionescu şi Tănase şi identificarea unor soluţii pentru restul chiriaşilor ce urmează a fi evacuaţi, astfel încât aceştia să poată beneficia de aceleaşi drepturi locative ca şi până acum.

– Asigurarea unor locuinţe sociale decente pentru locatarii din Regina Maria nr. 23 care şi-au pierdut apartamentele achiziționate conform prevederilor Legii nr.112/1995.

– Publicarea de către Primăria Sectorului 4 a informațiilor cu privire la programul de locuinţe sociale pentru anul 2013 şi a ordinii de prioritate pentru soluţionarea cererilor de locuinţe sociale a evacuaţilor pe anul 2013.

În sprijinul acestor familii şi-au anunţat solidaritatea:
Asociaţia La Bomba Studios (Rahova-Uranus),
Centrul Independent Claca
Asociaţia FRONT

© 2021 Frontul Comun. All Rights Reserved.