Într-o frumoasă zi de primăvara, aflăm cum judecă instanțe din Romania tunurile imobiliare date de politicieni prin cumpărarea de drepturi litigioase, în contextul politicii de retrocedare post-socialiste. Și acum să ne întrebam câte vieți și câte familii au fost și vor mai fi distruse de evacuările cauzate de această mafie a retrocedărilor, dintre care multe așteaptă și până în ziua de azi pe listele de priorități la locuințe sociale.
„Articolele care au făcut obiectul acestui proces nu au ca temă relațiile de familie ale Ramonei Mănescu. Ci felul în care niște indivizi au reușit să se lipească – în mod parazitar – de procesul de reconstituire a proprietăților confiscate de statul comunist și să își însușească terenuri foarte scumpe, în valoare de zeci de milioane de euro, răspândite la tot felul de adrese din Capitală.
Cumpărând pe mai nimic drepturi litigioase, apoi plimbând niște hârtii de la un ghișeu al statului la altul, au ajuns să câștige, în câteva luni, banii pe care un om obișnuit nu îi poate strânge nici în mai multe vieți. Acesta a fost unul dintre mecanismele de parvenire pe care statul român – inclusiv justiția – le-a îngăduit în anii de după 1990, iar el a dus la crearea unei elite economice cu averi uriașe, care astăzi nu stă așezată doar pe niște munți de bani, ci și pe un impunător soclu de impostură. Poziție din care este în măsură să influențeze viața întregii societăți.„