Apel la participare
#sprijinnuamenzi
Anul acesta, cu ocazia Zilei de Acțiune pentru Locuire (27-28 martie), inițiem o campanie publică prin care urmărim eliminarea condiționării beneficiilor sociale de datoriile la bugetul local.
Prin Constituție și prin legislația socială, toți și toate suntem îndreptățite/ți la protecție socială. Dar aceste drepturi ne sunt negate din cauza amenzilor acumulate, care de cele mai multe ori sunt abuzive și mult prea mari față de veniturile noastre.
Cum se leagă amenzile de problema locuirii? În unele orașe din țară, chiar accesul la locuințe sociale este condiționat de lipsa datoriilor la bugetul local. În București, ajutorul de chirie, care în momentul de față este singurul sprijin direct, pe termen scurt (dată fiind lipsa cronică de locuințe sociale), este astfel condiționat în sectoarele 1 și 3. De asemenea, deseori ajutoarele de urgență sau diverse stimulente acordate de Capitală sau sectoare sunt esențiale în bugetul unei familii precare, pentru a-și acoperi costurile de locuire și hrană.
Vrem să aducem în atenția decidenților din plan local și național felul în care această condiționare ne afectează viețile.
Dacă și tu ai încercat, de-a lungul timpului, să aplici pentru diferite beneficii sociale (ex. ajutor de urgență sau ajutor de chirie la sectoare, oricare dintre stimulentele acordate de Primăria Capitalei) și ți s-a spus că nu te încadrezi pentru că ai datorii la bugetul local (amenzi) – scrie-ne un mesaj în privat pe pagina de facebook și spune-ne despre această experiență.
Știi că din cauza amenzilor nu poți beneficia de anumite ajutoare sociale și din cauza asta nici nu ai mai aplicat pentru ele? Scrie-ne un mesaj în privat pe pagina de facebook și spune-ne despre experiența ta.
Ești lucrător social sau pur și simplu cunoști persoane care, deși trăiesc în sărăcie, nu pot accesa beneficiile de mai sus din cauza amenzilor? Scrie-ne un mesaj în privat pe pagina de facebook și povestește-ne despre situațiile pe care le-ai întâlnit, protejând identitatea persoanelor în cauză.
Care sunt pașii campaniei noastre:
1. Strângem mărturiile familiilor cu care lucrăm și pe ale voastre.
2. Publicăm ANONIM, pe rând, aceste mărturii pe pagina noastră de facebook, fără nume sau alte date personale de identificare. Pentru aceasta, varianta finală a textului o confirmăm împreună cu fiecare dintre voi.
3. Adunăm aceste mărturii într-un singur document.
4. Pe baza acestui document, organizăm o serie de întâlniri cu persoane în poziții de decizie din Primăria Generală, primăriile de sector, DGASMB și DGASPC-uri, ministere.
5. Vă ținem la curent cu fiecare pas al acestui proces.
* Din informațiile noastre, la nivelul Bucureștiului, aceste instituții condiționează următoarele tipuri de beneficii de plata datoriilor la bugetul local:
– Primăria sectorului 1, ajutorul pentru plata chiriei și ajutorul de urgență;
– Primăria sectorului 3, ajutorul social comunitar pentru plata chiriei, pentru persoanele fără adăpost și persoanele evacuate;
– Primăria Capitalei, toate stimulentele financiare, printre care: ajutorul social comunitar pentru familia monoparentală, stimulentul pentru integrarea socială a persoanelor adulte cu handicap, pentru copii cu handicap, pentru prevenirea abandonului școlar.
#HousingActionDay
#ZiuaAcțiuniiPentruLocuire
#HAD2021
#DreptateLocativă
#CasePentruToate
#CasePentruToți
Află mai multe despre Housing Action Day, organizată de grupurile membre ale Coaliției Europene de Acțiune pentru Dreptul la Locuire și Oraș aici: https://housingnotprofit.org/housing-action-day/