În ultimele două luni am căutat locuințe pentru 3 familii care urmează să primească ajutor la plata chiriei din partea Primăriei Sector 1. E un ajutor gândit ca sprijin pentru persoanele care așteaptă locuințe sociale, pentru că durează mult prea mult sa primești una.
Pentru multe familii, acest ajutor e singurul mod în care pot accesa o locuință, așa că ne-am luptat multe persoane pentru existența și continuarea lui în forma actuală, cu eforturi atât din partea familiilor, a noastră și a altor organizații, cât și direct din partea unor reprezentante din Primărie.
E important deci ca ajutorul să continue, în așteptarea locuințelor sociale. Dar am atras atenția încă de la început despre neajunsurile sale (mari și multe) și ni se pare important să continuăm discuția și să împărtășim din experiențele noastre și ale persoanelor care îl accesează.
Prima și cea mai mare piedică este faptul că ai nevoie de bani în avans ca să bați palma pentru o chirie, mai ales când sunt intermediate de agenți imobiliari. Noi nu am reușit să găsim altfel. O lună în avans + garanția + comisionul agentului (poate ajunge până la 3000- 4000 lei), bani pe care primăria nu îi dă în avans și de care persoanele eligibile pentru ajutor, de multe ori la limita supraviețuirii, nu au de unde să îi scoată! Chiar și ca organizație ne-a fost extrem de greu să facem rost de acești bani, iar noi nici măcar nu ar trebui să fim în ecuație. Se presupune că oamenii pot accesa singuri ajutorul de chirie…
Apoi ne lovim iar și iar de reținerile și prejudecățile proprietarilor, care nu vor “să riște” cu familii care au copil/copii, cu persoane care au probleme medicale, persoane rome sau care sunt “asistate social”. Chiar și cand dispun de toți banii necesari, sunt tot “chiriași indezirabili”, care ar putea deranja locuința. Am asistat deja la prea multe refuzuri de acest fel, provenite din atitudinile discriminatorii, clasiste și rasiste ale societății – împotriva cărora ne dorim să creștem o mișcare solidară mai puternică.
Iar asta duce inevitabil la situații nedrepte față de chiriași în raport cu proprietarii. Practic, proprietarilor le e mai ușor să profite de chiriași, cand aceștia au așa puține opțiuni. Vorbeam despre asta cu Ioana, una dintre mamele cu care am căutat chirie. Am plecat groaznic de resemnate de la întâlnirea cu proprietarul, care i-a cerut încă 250 lei în plus față de prețul inițial, și-așa destul de umflat pentru starea proastă a apartamentului – murdar, cu un perete plin de mucegai, mașina de spălat nefuncțională și ușile de la dulapuri stricate. Nu a fost loc de discuții și am simțit amandoua că nu are de ales, presate fiind și de timp.
Pentru a treia familie, cu mai mulți copii și evacuată forțat la sfârșit de martie, încă nu am găsit chirie și momentan nu știm cum o vom scoate la capăt.
Așa că reluăm concluziile de acum 2 ani: e nevoie de soluții administrative pentru toate aceste probleme, nu lăsați oamenii să se descurce pe piața imobiliară pe cont propriu. E nevoie ca primăria să intermedieze aceste închirieri; e și mai mare nevoie ca autoritățile locale să crească stocul de locuințe sociale prin orice mijloace posibile! Apoi trebuie să vorbim de o politică publică de reglementare și plafonare a prețului chiriei! Si, desigur, de proprietari solidari, care să înțeleagă funcția socială a locuinței!